Ghidez și sprijin oameni în a-și duce existența la un nivel înalt de împlinire, devenind astfel creatorii deplini ai propriilor vieți și surse de inspirație pentru lumea din jurul lor.


Să reaprind scânteia divină în ochii și sufletele celor care aleg să le fiu alături în procesul de vindecare emoțională și evoluție reprezintă împlinirea mea ca terapeut Theta Healing® și Facilitator în Noile Constelații Familiale și Sistemice.




Theta Healing® - vindecare holistica

Despre terapia Theta Healing®

Theta Healing® este o tehnică de vindecare holistică care acționează la nivel emoțional, mental, fizic și spiritual. Prin activarea undelor cerebrale theta, această metodă permite accesarea și reprogramarea subconștientului, facilitând identificarea și eliberarea blocajelor ascunse, precum și vindecarea experiențelor trecute și a emoțiilor asociate acestora.

Această tehnică a fost fondată în 1995 de Vianna Stibal și se bazează pe conexiunea cu o forță supremă – sursa vieții, dincolo de planul fizic. De-a lungul timpului, metoda a fost perfecționată și extinsă pentru a putea fi aplicată în orice aspect al vieții, aducând transformări profunde și acces la un nivel superior de conștientizare. Fiind o abordare energetică și psiho-cuantică, Theta Healing® ajută la identificarea rapidă a cauzelor emoționale și a convingerilor limitative care stau la baza unor situații nefavorabile. Odată descoperită sursa, procesul de transformare are loc instantaneu, cu blândețe și până la nivel de ADN.

Sesiunile de Theta Healing® se desfășoară individual, fie prin meditație ghidată, fie printr-un dialog intuitiv în care sunt accesate informațiile profunde ale subconștientului. Acest proces te poate ajuta să îți redefinești relația cu tine însuți, să îți transformi tiparele de gândire și să îți creezi o realitate aliniată cu adevăratele tale intenții și aspirații.

Despre Noile Constelațiile Familiale și Sistemice

Prin metoda Noile Constelațiilor Familiale și Sistemice intri în contact cu profunzimile sufletului tău. Îți sunt revelate perspective și adevăruri nebănuite.

Constelațiile familiale și sistemice reprezintă o metodă terapeutică experențială, menită să aducă claritate și echilibru în viețile noastre prin explorarea profundă a legăturilor și dinamicilor din familie sau din alte sisteme din care fac parte. Această abordare, dezvoltată de Bert Hellinger, se bazează pe ideea că fiecare persoană este influențată nu doar de experiențele sale individuale, ci și de istoria și traumele generațiilor anterioare. Prin intermediul constelațiilor, pot fi aduse la suprafață tiparele ascunse care ne influențează viața și pot fi găsite soluții pentru armonizarea relațiilor și eliberarea de poveri emoționale moștenite.

Acest proces poate avea loc fie într-un cadru de grup, unde alți participanți sunt aleși să reprezinte membrii familiei sau aspecte importante ale problemei, fie într-o sesiune individuală, folosind figurine, obiecte simbolice sau vizualizări ghidate.

Theta Healing® - vindecare holistica
Devino creatorul vieții tale!
Ghidare Crina Ciobanu Specialist și instructor Theta Healing®

Buna,

Sunt Crina Ciobanu
Specialist și Instructor Theta Healing®, Intuitive Coach, Facilitator în Noile Constelații Familiale și Sistemice.

Pasiunea mea este să îi ghidez pe oameni spre regăsirea liniștii interioare, a bucuriei și a echilibrului mental și sufletesc. Îmi propun să îi ajut să își transforme percepția asupra vieții și a succesului personal, astfel încât să își poată accesa întregul potențial.

Folosind tehnica Theta Healing®, îi sprijin în eliberarea blocajelor și programelor limitative subconștiente, iar prin Constelațiile Familiale și Sistemice, creez contextul pentru a identifica legăturile invizibile cu familia, a tiparelor ascunse care le influențează viața și a dinamicilor care pot împiedica evoluția personală. Scopul este reconectarea cu sinele autentic și facilitarea unei transformări interioare profunde și de durată, permițând astfel accesul la niveluri mai înalte ale conștiinței.

În ultimii ani, am avut privilegiul de a lucra cu oameni minunați, hotărâți, motivați și dornici să își vindece viețile. Împreună am transformat experiențele trecute încărcate emoțional în înțelepciune, creând contextul pentru mai multă armonie, bunăstare și iubire. Prin această înțelegere profundă, fiecare persoană descoperă puterea de a trăi o viață mai împlinită, autentică și echilibrată.

Sesiune audio gratuită de Vindecare energetică

Meditație ghidată de Conectare și Vindecare energetică a Inimii tale

Sesiune audio gratuită de Vindecare energetică

Beneficii:

  • vindecare profunda și revitalizare a centrului energetic al inimii;
  • o deschidere mai ampla către a simți, primi și oferi iubire;
  • reconectare și cunoastere de sine;
  • o stare de bine, calm, pace și armonie interioare.

Bucură-te de aceasta experiență accesand butonul de mai jos:

Acceseaza gratuit meditația

Blog Ultimele articole

Contact


Dacă ți-am stârnit interesul și dorința de transformare și evoluție personală,
mă poți contacta la:

0723.238.185
programare@crinaciobanu.com

Iar dacă ai și alte întrebări poți utiliza formularul din pagina Contact