Alegem contrariul, însă nici acesta nu pare a fi soluția sau cheia spre a fi o mama bună.

De ce? Pentru că din furie, revoltă sau răzbunare inconștientă mergem în extrema opusă.

Situația 1: Dacă mama și-a lăsat copilul în grija bunicilor sau l-a dus la creșă de la o vârstă frageda, iar preocuparea ei principala era sa meargă la serviciu de unde se întorcea epuizata, fără chef de joacă și interacțiune cu cel mic, copilul devenit adult va alege opusul.

Am întâlnit femei care aleg să își țină copiii cât mai mult langa ele. Fie nu lucreaza, fie lucrează de acasă sau part-time iar pentru copil au optat pentru un program scurt sau chiar home schooling.

Jonglând cu rolul de profesionist, mama, sotie, gospodină sfârșesc prin a fi frustrate, copleșite iar atenția și energia cu care merg către copil nefiind tocmai ce au visat despre a fi o mamă ideală. În final ajung tot la o forma de neglijare emoțională a copilului privandu-l și de socializarea și integrare in medii noi și diverse pe cei mici.

Pe termen lung copilul va devenit timid, temator și îi va fi dificil sa interacționeze și să creeze relații cu lumea exterioară.

Situația 2: Dacă mama s-a încadrat în tipologia narcisista, fiind o fire egoista, mereu preocupata de sine, unde confortul si nevoile sale erau cele mai importante, si-a neglijat si tratat copilul cu raceala, l-a privat de atenția si iubirea ei. Acesta, devenit adult, va încerca să ofere toată atenția, dragostea și sprijinul copilului sau. Astfel apar mamele sufocante, cicălitoare dornice sa ii faca pe plac si sa faca totul in locul celui mic. Chiar dacă copilul este capabil, nu are spațiu să se exprime, să experimenteze pentru a-și dezvolta abilitati necesare în a fi independent și autonom.

Pe termen lung, copilului ii va fi dificil sa se descurce singur, sa ia decizii în ceea ce privește propriul parcurs si se va aștepta ca toată lumea sa ii facă pe plac.

Situația 3: Trecând prin suferință, traume intense ca și copii, fiind martori la certuri, conflicte și chiar abuzuri fizice constante între părinți sau din partea acestora, unele femei se privează de bucuria de a fi mame prin a refuza categoric să aduca pe lume un copil.

Altele însă, la nivel declarativ, conștient, își doresc copii, însă din cauza traumelor ascunse, subcobstiente, dezvolta o infertilitate emotionala. Din frica ca vor fi mame asemeni modelelor cu care au crescut, se asigura astfel ca nu vor aduce la rândul lor suferinta si durere altui suflet din rolul de parinte.

Cel mai important este sa devenim conștienți de contextul în care me aflăm si sa identificăm "De ce-ul" din spatele acestor comportamente.

Să eliberăm resentimentele față de mama și să ne mutam atenția pe aspectele pozitive. Pe ce a făcut bine în ceea ce ne privește; ce anume am învățat din acele situații, cum am devenit ca adulți datorita ei.

Astfel se restabilesc echilibrul și armonia în sufletele, relațiile si în viețile noastre.

Love & Light,

Crina